luni, 1 octombrie 2012

Dărnicia





Grăbiţi mereu în lucru nostru,ştiind că facem bine
Noi alergăm spre ce ne place,în locuri străine
Ne grăbim să câştigăm profitul cât mai mare
Şi uneori neglijăm  vremea noastră de închinare.

Sântem atraşi de bani s-avem pe săturate
Căci ne gândim că banii mulţi ne aduc de toate
Ne frământăm mintea ce-om face când anii grei vin
Şi ne grăbim să strângem uitând harul divin.

Mai bine strângem cu Domnul pentru veşnicie
Căci cele pământeşti nu ţin aşa de mult pe vecie
Să nu fim avari şi zgârciţi în ce priveşte dărnicia
Căci în ceea ce dai tu la cei săraci stă bucuria.

Mulţi bogaţi sânt trişti ,posomorâţi şi fără bucurie
Iar conştiinţa lor şi viaţa lor e stearpă ca o pustie
Deşi au multe lucruri scumpe şi-s de invidiat
Ei sânt încolţiţi de moarte de stres şi de păcat.

Dă drumul  mulţumirii şi bucuriei să intre în viaţa ta
Cinsteşte şi iubeşte dărnicia şi umblă după ea
Ea îţi va descuia râul ce reâmprospătează  mereu viaţa
Ochii îţi vor fi mai strălucitori şi senină-ţi va fi faţa.

Doamne lasă dărnicia peste oamenii bogaţi
Şi te rog pentru săraci nici ei să nu fie uitaţi
Doamne dă-ne mulţumirea c-am făcut ce trebuia
Şi în mulţumirea noastră noi te-om binecuvânta.